Roma este un oraș care abundă în obiective turistice și atracții. Acest lucru face din Roma o destinație preferată de turiștii din lumea întreagă. Deși localnicii nu văd decât aglomerația și îmbulzeala din centrul Romei, turiștii din toate colțurile lumii apreciază multitudinea de obiective turistice între care se disting forumurile și Coloseumul din Roma. Obiective turistice, obiective culturale sau istorice se găsesc însă la tot pasul și cea mai bună modalitate de a explora orașul este aceea de a-l descoperi pe cont propriu, deoarece Roma este Cetatea Eternă, o citadela complexă care oferă câte ceva pentru toată lumea.
Numărându-se printre primele destinaţii turistice de top din lume, Roma, capitala Italiei, exaltă cu îndreptăţire strălucirea trecutului său. Roma din Prezent, fostă scenă pe care figuri precum cele ale împăraţilor romani, gladiatorilor, papilor şi artiştilor s-au intersectat într-o complicată şi amplă desfăşurare de evenimente, îşi onorează supranumele de Oraş Etern, întrucât continuă să fascineze vizitatorii din întreaga lume. Este un reper contemporan al turismului internaţional şi o destinaţie obligatorie pentru toţi cei ce călătoresc de plăcere şi din pasiune.
O particularitate unică a Romei este că între graniţele sale administrative şi geografice este situat Oraşul Vatican. Oraşul Vatican este centrul creştinătăţii catolice din lume, şi contribuie cu atracţiile sale specifice la prestigiul turistic al Romei.
În mod justificat, gastronomia italiană este împărţită în câteva tradiţii culinare regionale destul de distincte. Roma intră în categoria bucătăriei tipice regiunii Lazio, al cărei specific este dat de consumul amplu de carne şi brânzeturi.
Pe de altă parte, pastele şi pizza rămânând preferatele turiştilor. O fabuloasă desfăşurare de culori şi arome, ierburi şi ingrediente stimulează imaginaţia gastronomică, făcând din aşteptarea unei mese o promiţătoare aventură a palatelor nesăţioase. Tot felul de sosuri pe bază de usturoi, roşii şi ulei de măsline inundă felurile de mâncare, stimulând şi mai mult apetitul deja îmbătat de alternative.
Pe lângă toate acestea, numeroasele restaurante şi cafenele, pizzerii şi diverse alte locuri unde se poate lua masa, au un fel de a ademeni turiştii, valorificând prestigiul bucătăriei italiene şi curiozitatea vizitatorilor de a descoperi bogăţia şi robusteţea specialităţilor locale.