Paste in Maramures

Zona Maramureşului are o atât de bogată ofertă turistică, încât singurul lucru care nu este disponibil în limitele acesteia e marea. În rest, regiunea acoperă totul, de la excursii pe munte și sporturi extreme la turism cultural şi religios.

Dacă sunteţi un iubitor al naturii, cu siguranţă veţi iubi peisajele montane şi ale văilor, care vă lasă fără respiraţie. Mai mult de 30 de zone naturale protejate, pajişti line, pline de iarbă în timpul verii şi de zăpadă în timpul iernii, munţi acoperiţi de păduri veşnic înverzite, toate se oglindesc în ape limpezi, de cristal, întinse pe toată regiunea.

Indiferent de anotimpul în care le veţi vizita, aceste locuri au magia lor şi farmecul lor special şi vă veţi găsi astfel în mijlocul naturii pure şi a împrejmuirilor de vis.
Natura generoasă oferă posibilităţi extraordinare pentru pace şi recreere. Celor cărora le place să exploreze, un şir lung de excursii poate fi făcut atât pe văile apelor, cât şi prin munţi. Excursioniştii se vor bucura să afle că Maramureşul are o reţea complexă de marcaje forestiere şi de cărări marcate, care oferă privelişti minunate ale satelor şi ale peisajelor incredibile: lacuri mici, cascade, peşteri, rezervaţii naturale, faună rară.

Însă Maramureşul nu oferă numai o lecţie de geografie; cultura şi istoria sunt două dintre caracteristicile principale care definesc acest teritoriu. Există în această zonă numeroase locuri istorice, muzee şi care memoriale. Faima regiunii se datorează mai ales monumentelor arhitecturale tradiţionale, peste 200, perfect păstrate până în prezent. Toate acestea sunt pentru locuitori parte din viaţa de zi cu zi: case tradiţionale încântătoare, porţi minunate din lemn, cunoscute peste tot în lume, biserici frumoase din lemn, cu turnuri care parcă ating cerul.

De asemenea, Maramureşul este tărâmul lucrurilor simple. Veţi fi uimiţi să descoperiţi bogatele tradiţii populare şi obiceiurile care au supravieţuit de-a lungul secolelor, nefiind alterate de către influenţele timpurilor moderne. Viaţa rurală tradiţională, folclorul şi obiceiurile încă se păstrează aici, deoarece „moroşenii” (aşa cum sunt denumiţi locuitorii) au ştiut cum să îşi păstreze tradiţiile intacte, astfel încât multe din evenimentele din folclor sunt încă parte a vieţii de zi cu zi.
Veţi observa cum activităţile de la fermă pot fi făcute fără a folosi instrumentele automate, necunoscute pentru oamenii de aici, care încă mai folosesc unelte manuale şi instalaţiile tehnice tradiţionale.